Pulsând în infinitul iubirilor albastre

De nu erai, iubito, te frământam din vise,
Te plămădeam din slove ce nu au fost atinse,
Și te puneam pe perne la mine-n inimioră,
În puf de păpădie cu gust de primăvară,

Te legănam pe valul fiorurilor noastre,
Pulsând în infinitul iubirilor albastre,
Și îți suflam în vene misterele divine,
Vibrațiile mele închise-n ochi la tine,

Te închideam, iubito, cu cheia unui vers,
Să rezonezi în mine întregul univers,
Să tremuri de plăcerea eternelor duruturi
Când sângele se-ngroașă și cresc în tine luturi,

Și se coboară cerul înmiresmând pământul,
Luceferii-înserării ne sorb tăcând cuvântul,
Ne duc în punctul lumii pe-altarul fericirii
Îmbrățișați de-a pururi în visul .. nemuririi ...
Bordan - 22 februarie 2015