Pulsând în infinitul iubirilor albastre

Pulsând în infinitul iubirilor albastre

De nu erai, iubito, te frământam din vise,

Te plămădeam din slove ce nu au fost atinse,

Și te puneam pe perne la mine-n inimioră,

În puf de păpădie cu gust de primăvară,

Te legănam pe valul fiorurilor noastre,

Pulsând în infinitul iubirilor albastre,

Și îți suflam în vene misterele divine,

Vibrațiile mele închise-n ochi la tine,

Te închideam, iubito, cu cheia unui vers,

Să rezonezi în mine întregul univers,

Să tremuri de plăcerea eternelor duruturi

Când sângele se-ngroașă și cresc în tine luturi,

Și se coboară cerul  înmiresmând pământul,

Luceferii-înserării ne sorb tăcând cuvântul,

Ne duc în punctul lumii pe-altarul fericirii

Îmbrățișați de-a pururi în visul .. nemuririi ...

Bordan - 22 februarie 2015