E timpul să începem romanța resemnării

Se scutură, iubito, frunzarul întomnării,
E timpul să începem romanța resemnării,
În parcul unde teiul ne știe îmbobocirea
Când ne-mbăta mireasma și noi sorbeam iubirea,

Nu vezi cum cade frunza ce ne-asculta povestea,
Iar când trecea vreunul, de sus ne striga vestea,
Și-i trimitea privirea să nu vadă misterul
Când noi fierbeam în lutul, vibrând în inimi cerul,

Sau vara-n faptul serii privindu-ne-nstelarea
Când mângâiam magia sorbindu-ți înflorarea,
Ea ne-aducea în inimi lumina regăsirii
Vibrația divină din unda fericirii,

Se scutură bobocul , pierzându-și deflorarea,
Pe freamătul de frunze rămâne resemnarea,
De tot parfumul dulce din taina primăverii
Sau lacrimile serii din vântul blând al verii,

E vremea romanțată, se-acordă-n cer colinda,
Prin ploile mărunte se-nțelenește ghinda,
Iar eu te-aștept, iubito, să pregătim cuptorul,
Și-n fața lui să-ncepem romanța cu fuiorul ..

Bordan – 18 octombrie 2014