Să duceți mai departe stindardul cu onorul

E mult de-atunci, s-a scurs o veșnicie,
De când noi ne-am jurat credință pe vecie,
Să fim tot împreună la bine și la greu,
Cu martor universul și bunul Dumnezeu,

Avut-am împreună o viață ca-n povești,
Cu bune și cu rele, cerești sau pământești,
Din toate am cules nectarul dulce-al vieții,
Din taina cea supremă și roua dimineții,

Trecut-au ani cu toate, și-ajuns-am întomnarea,
Cu fulgii albi la tâmple ce-anunță resemnarea,
Căci toate-n lumea asta își au menirea lor,
Se nasc, c-așa vrea Domnul, trăiesc, apoi și mor,

Ne naștem din Lumină, curați precum cristalul,
Aduși pe țărmul vieții cum marea-aduce valul,
Și mergem fiecare urmându-ne cărarea,
Unii mai pe-ntuneric, alți luminându-și calea,

Unii sorbind Lumina și dăruind Iubirea,
Culeg doar mierea dulce trăindu-și fericirea,
Fără s-auzi un vaiet când roade rău durerea,
Știind că și durerea-i a lor, precum plăcerea,

Și-și duc în taină crucea, căci crucea e o taină,
Ce-ascunde nemurirea cu-a vieții grele haină,
Ce-ascunde-n lacrimi grele și-a zeilor veșminte,
Plăcerile divine dincolo de morminte ..

E greu, c-așa e soarta, c-am lepădat veșmântul,
Și ne-am pierdut cărarea, înscrisul și cuvântul,
Ne-am renegat părinții, strămoșii și toți sfinții,
Care ne-au dat lumina, pierdută-n noaptea minții,

Ne-au dat înțelepciunea cea sfântă a iubirii,
Înscrisă bine-n semne și-n floarea fericirii,
Înscrisă-n tot ce mișcă, cum clar spune natura,
Să ne iubim dușmanii chiar de întrec măsura,

Ne-am lepădat credința ascunși după o față,
Mințindu-ne destinul cu-această falsă viață,
Fugind de-o-nvățătură primită de la zei,
Luându-le lor locul ca niște cimpanzei,

Și decăzând în noaptea durerii din materii
Ne ducem cu minciuna spre groapa cu mizerii,
Abandonând ogorul care ne duce dorul
Lasând pustie casa, poiata și odorul ..

În voi mai e-o speranță, căci voi sunteți țăranii,
Ce își iubesc țarina unde trăiesc românii,
Voi sunteți talpa țării vibrându-și veșnicia,
Și aduceți de milenii în spate .. România,

Voi, rechemați acasă, în satul nostru drag,
Să vină iar copiii, să-i așteptați în prag,
Să-și potolească dorul de satul românesc
Ce-și arde nemurirea în lutul strămoșesc,

Să-nsuflețească holda, c-aici ne e izvorul,
Aici e pita sacră, corinda și cuptorul,
Aici e sfântă vorba pe care-o cuvântați
Și sunteți cei din urmă ce binecuvântați,

Sunteți cei mai aproape de-a sfinților dorinți,
Aproape sfinți și voi, iubiților părinți,
Vă spunem cu căldură, de-aici din depărtare,
S-aveți zile senine și fără de-ntristare,

Să duceți mai departe stindardul cu onorul
Căci vă aud durerea și plânsetul cu dorul,
Și strigătul de veacuri din tristele morminte
Când moșii noștri urlă prin voi, fără cuvinte,

Și-acum, că-i sărbătoare, și vă cinstește satul,
Vă scriem o scrisoare cu pana de la sfântul,
Vă spunem înc-odată urări de sănătate,
Și cât o fi să fie, s-aveți parte de toate ..
Bordan - 18 octombrie 2014