vineri, 15 august 2014

NE STRIGĂ ...


Tu eşti o ziuă, eu sunt o noapte,
Şoptind misterul prin calde şoapte,
Eu electronul, tu un nucleu,
Iubitul meu!

Tu eşti un plus, eu sunt un minus,
Eu începutul, tu un terminus,
Tu eşti iubirea, eu sunt gândirea,
Iubita mea!

Eu simt în puls tot ce-i în plus
Şi vreau să cazi pe gânduri dus
La pieptul meu, de soapte greu,
Iubitul meu!

Tu eşti dorinţa, eu sunt voinţa,
Eu sunt misterul, tu adevărul,
Tu eşti simţirea, eu cugetarea,
Iubita mea!

Eu simt în mine a mea dorinţă,
Ce se îndreaptă spre-a ta voinţă,
Mă-nchin la tine Mărite Zeu,
Eşti tot al meu!

Iubita mea, se-ngroaşă gluma,
Voinţa mea e zob acuma,
Nu am puterea de la zei,
Aşa că, fă ce vrei!

Eu vreau să fiu cu tine acum
De mână, pe al nostru drum,
Nedespărţiţi vom fi mereu,
Iubitul meu!

Putem păşi-ntr-al lumii mers,
Să facem noi un univers,
Să facem noi o galaxie
Din poezie şi magie,

Să fii tu spuma cu vibraţii,
Eu ţărmul lumii cu senzaţii,
Să fie tot un paradis,
Divin, de vis.

O, mistic barde cu rime calde,
Îţi simt tumultul ce-n mine arde,
Te simt în mine, iubitul meu,
Divin arheu.

Iubita mea din alte lumi,
Ajunşi în punctul cu minuni,
Suntem acei ce-arată drumul,
Suntem doar UNUL!

Suntem noi doi un singur Eu,
Un Univers şi-un Dumnezeu,
Ce-arată lumii ce-i iubirea,
Eternitatea, nemurirea …

Ce-arată lumii-ntregi misterul,
De ce pământul nu-i ca cerul,
De ce-am închis iubirea sfântă,
Ce înţelepţii ne-o cuvântă …
…..

De ce-am uitat din noi cuvântul,
Că ceru-i una cu pământul,
Că toţi şi toate suntem noi,
Înlănţuiţi de amândoi,

Căci toţi suntem acelaşi lucru,
Mister divin, sublim şi sacru,
Prinşi în miraj de poezie,
De o divină simfonie,

Că ce e jos este şi sus,
Ce-n multe lucruri este spus,
Cum e pământul e şi cerul,
Cum e magia şi misterul,

Aceeaşi electroni din flori,
Vibrează adânc înfipţi în sori,
Vibrează etern inima noastră,
Vibrează glastra din fereastră,

Să nu-mi răneşti inima mea,
Că-n altă parte plânge-o stea,
Rănită în al ei amor,
Rănită-n dor,

Să nu răneşti în viaţă o floare,
Că e gingaşă şi o doare,
Ascunşi printre petale moi
Suntem şi noi,

Suntem un suflet chinuit,
De haine grele tăinuit,
Ce-şi plânge în tăcere dorul,
Că nu ştie ce e amorul,

Se pierde ades, plângând, cu firea,
Că nu-nţelege ce-i iubirea,
Că nu-nţelege taina sorţii,
Dar nici a vieţii sau a morţii,

Că nu ştie nimic de el,
De ce-i aşa şi nu-n alt fel,
De ce mai sunt pe lume lacrimi,
Şi jale grele duse-n patimi,

De ce nu-i tot o fericire,
De bucurie şi iubire,
Fără de jale şi de chin,
Şi-amar pelin

Om uitător, inadmisibil,
Ajuns ca piatra de sensibil,
Eşti orb la legile naturii,
Întunecat în faţa urii,

Eşti orb la stelele din cer,
La sacrul darului din ler,
Imun l-al nostru magic grai,
La farmecul ieşit din plai,

Eşti orb şi surd la al tău dor,
Strigat de prunul din odor,
Din poartă de al tău mălin,
De jale grele şi de chin,

Strigat de taţii tăi şi moşii
Din răsputeri şi de strămoşii,
Din vremi uitate dedemult,
Ca un tumult,

Ca un tumult venit din noi
De jale grele şi nevoi,
Din puritatea unui nufăr

Ne strigă tare un LUCEAFĂR.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu